Am reuşit. Începând de acum am toată colecţia de benzi desenate cu Garfield. Din 19 iunie 1978, când Jim Davis i-a dat viaţă lui Garfield, şi până astăzi, 28 noiembrie 2006, au apărut 10.390 de benzi desenate. 
Garfield şi-a schimbat foarte mult înfăţişarea din 1978 până acum, după cum poţi vedea dând click pe cele două date din fraza anterioară. În schimb, şi-a păstrat umorul şi felul lui de a fi care mă binedispune de fiecare dată când văd vreo bandă desenată cu el. 
Archive for November, 2006
RCS+RDS = Prostie la pătrat
Published by November 27th, 2006 at 15:45 in De-ale lui Bulă. 21 Comments
Nu pot să nu mă mir de stupizenia lor. Mă chinui de vreo patru luni să îi conving să nu îmi mai trimită mie şi facturile fostului proprietar, pentru că îmi ajung ale mele. Dar se pare că pentru cei de la RCS/RDS este perfect normal ca pe aceeaşi adresă să vină două facturi, pe nume diferite. Lor chiar nu li se pare nimic tâmpit la faza asta?
Până acum am adunat vreo trei cereri scrise şi un număr cu mult mai mare de telefoane date la Relaţii cu Clienţii (a se citi cu fraierii care şi-au făcut contract la ei). S-a chinuit tanti de acolo să îmi explice cum că dacă fostul proprietar nu a făcut cerere să rezilieze contractul, ei nu au ce să facă. Bun, şi eu ce vină am că pe nenea fostu’ propritar îl doare în părţile moi de contractul lor? Eu, care locuiesc acum la adresa respectivă şi am actele care să dovedească asta, nu mai vreau sa văd picior (bine, plic) de factură care să nu fie pe numele meu la mine în cutia de scrisori. Clar? Pentru mine da, pentru ei se pare că nu. Bine, adevărul este că ei nu se aşteaptă să plătesc eu facturile alea, tot pe nenea care e trecut pe ele o să-l tragă de urechi pentru neachitarea lor (da, normal că sunt neachitate).
Ce mi se pare şi mai drăguţ este că luna trecută a venit factura cealaltă, dar nu a venit factura mea. Stupid, nu-i aşa? Nu, doar RCS/RDS. 
Încet, încet observ că îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai puternic o nouă formă de publicitate: reclama în lift. Firma Elevate este singura de care am auzit care se ocupă cu acest gen de indoor advertising. Au fost pe fază şi au ştiut să valorifice un spaţiu publicitar nefolosit: interiorul liftului. Succesul unei astfel de reclame este destul de mare, pentru că într-un mediu lipsit de stimuli îţi va atrage cu siguranţă atenţia.
Cred că nu este tocmai uşor să creezi reclame care să fie afişate în lifturi, pentru că ele trebuie să comunice rapid tot ceea ce este esenţial, fiindcă ele nu sunt supuse atenţiei cititorului decât un timp foarte scurt. Eu, pentru că stau la ultimul etaj, am în general timp să o citesc în întregime. Reclama pe care o am acum în lift începe cu: Dacă ai timp să citeşti tot acest text înseamnă că ai rămas blocat în lift.
Eu aş avea o sugestie pentru cei de la Elevate: să găsească o modalitate să pună reclame şi pe uşile de la lifturi, pentru că de cele mai multe ori aştepţi mai mult să vină liftul decât stai cu adevărat în el.
La luptă, vitejii mei bloggeri
Published by November 24th, 2006 at 00:56 in Aberaţia zilei. 4 CommentsDe ceva timp a început un “război” între Mircea Badea şi bloggeri căruia sincer nu îi înţeleg sensul. Zoso cred că poate să-şi deschidă fără probleme o categorie Mircea Badea pe blog.
Cea mai recentă discuţie este legată de faptul că Mirciulică prezintă în emisiunea lui poze fără a preciza sursa. Acum vin eu şi mă întreb: dacă poza este primită pe email şi nu are nici un semn pe ea care să-i ateste provenienţa, eu de unde îmi dau seama că cel care mi-a trimis-o nu este de fapt autorul ei? Pentru că până acum nu s-a inventat nici un motor de căutare capabil să-mi găsească pozele asemănătoare cu o poză dată. Iar abilităţile extrasenzoriale ies din discuţie. Dacă ţii să nu îţi fie “împrumutate” pozele, pune un watermark.
Alt subiect foarte discutat este coeficientul de inteligenţă al lui Mirciulică. Aici nu înţeleg ceva: dacă te enervează atât de rău personajul, de ce te mai uiţi la emisiunea lui? Eşti “maţochist”? Ţi s-au terminat bateriile de la telecomandă şi nu mai poţi să schimbi canalul? Te-a legat cineva de scaun şi te obligă să te uiţi la emisiunea lui Badea? Pentru că dacă nici una dintre aceste variante nu este adevărată, atunci chiar nu pot să văd de ce te-ai uita la ceva care îţi displace. 
0750SPRITE - Linia de urgenţă Sprite
Published by November 22nd, 2006 at 02:06 in Amuzante and Video. 40 CommentsCred că ai văzut până acum noua reclamă la Sprite, cea cu linia de urgenţă 0750SPRITE. Dar ai avut până acum curiozitatea să suni, ca să vezi dacă e “pe bune”? Eu am fost curios, am sunat şi m-am convins că există într-adevăr linia asta. M-am distrat ascultând mesajele pe care le au pentru diferitele situaţii şi am înregistrat apelul ca să poţi vedea şi tu despre ce e vorba fără să mai fie nevoie să suni. Înregistrarea este mai jos, un pic modificată pentru ca fiecare opţiune să fie urmată de mesajul corespunzător. Este o super campanie Sprite. Nu uita: Sprite spune pe bune! Iar atunci când eşti într-o situaţie icstremă, apelează cu încredere 0750SPRITE: nu te va salva, dar măcar te va distra. 
Notă: Nu ai voie să foloseşti acest fişier audio pe nici un alt site fără acordul meu! 
Telepatie şi mai multe nu. Tocmai mă pregăteam să scriu despre filmul ăsta când răsare o fereastră de messenger de la un coleg cu un link către film (Mulţumesc Cătă că te-ai gândit la mine 
). Am rămas mască. Este clar un semn că va trebui să văd filmul ăsta.
Revenind la Deja Vu, se arată un thriller foarte promiţător. Mare parte din noi am avut cel puţin o dată în viaţă senzaţia tulburătoare de deja vu atunci când am cunoscut o persoană nouă sau am vizitat un loc nou: este vorba de senzaţia aceea ciudată că lucrurile prin care treci s-au mai petrecut o dată. Dar ce ar fi dacă în spatele acestui sentiment s-ar ascunde ceva mai mult? Dacă nu ar fi doar imaginaţia noastră? Ce ar fi dacă de fapt acestă senzaţie reprezintă un avertisment din trecut sau este un indiciu al viitorului? Cu aceste întrebări se va confrunta agentul ATF Doug Carlin, interpretat de Denzel Washington, în timpul investigării unei crime. El va descoperi că ceea ce se crede a fi doar în mintea noastră este de fapt ceva mult mai puternic şi îl va conduce într-o cursă nebunească pentru a salva sute de vieţi nevinovate.
Ţi se pare un subiect interesant? Nu mai rămâne decât să vezi filmul. Premiera este mâine, pe 22 noiembrie, aşa că în scurt timp o să apară şi la noi. Abia aştept.
Cum rezolvi o crimă a cărei victimă eşti chiar tu?
Când mă uitam ieri pe Apple Trailers să văd ce filme o să mai apară, am dat peste The Invisible. M-a atras titlul aşa că m-am uitat la trailer şi am concluzionat că este un film pe care mi-ar plăcea să-l văd. Pare o poveste promiţătoare, pe gustul meu. Filmul promite cu atât mai mult cu cât este realizat de producătorii filmului “Al şaselea simţ”, care mi-a plăcut extraordinar de mult. Acum sper să nu fie vorba doar de “reclama e sufletul comerţului”. Oricum, răspunsul la temerea asta o să-l aflu după 26 ianuarie 20062007, când o să fie premiera.
Am dat absolut întâmplător peste acest serial anime când căutam ceva interesant şi nou la care să mă uit, că tot am parţial la SCS joi. Mi se pare o idee nouă şi extrem de interesantă
: un student se hotărăşte să lupte împotriva răului folosind un caiet cu proprietăţi supranaturale, care îi permite să omoare orice persoană pe care o trece în el.
Death Note a apărut iniţial sub forma unor reviste manga în decembrie 2003, iar anul acesta japonezii au scos două filme şi o serie anime tratând acelaşi subiect. Există şi un site de unde poţi descărca toate revistele şi episoadele apărute până acum în Japonia, doar că trebuie să te înregistrezi pentru a avea acces la ele. Nu te îngrijora, benzile desenate sunt în engleză şi toate episoadele sunt subtitrate în engleză, deci nu trebuie să îţi faci probleme că nu ştii japoneza. O singură remarcă însă: atât replicile cât şi imaginile din benzile desenate trebuie urmărite de la dreapta la stânga.
DeGeneraţia animaţiei
Published by November 19th, 2006 at 13:59 in Aberaţia zilei and Animaţie. 2 CommentsÎţi mai aduci aminte desenele animate de când eram noi mici? Eu ţin minte că am copilărit cu Looney Toons, Tom şi Jerry, Plastic Man, Swat Katz (care mi se pare o animaţie super tare), Călăreţii Stelari, Ţestoasele Ninja, Topo Gigio (care era pe Rai Uno şi cu ajutorul căruia am învăţat un pic de italiană) şi multe altele de care nu-mi mai amintesc.
Acum, dacă vreau să mă uit la vreun desen animat “modern” am mari şanse să mă sperii sau să mi se facă silă de ce văd acolo. 
În primul rând mă sperie felul în care sunt desenate. Parcă se vrea promovarea urâtului, a hidosului, a grotescului. 
Probabil că cei mici care se uită acum la desene animate vor avea o altă percepţie asupra noţiunii de frumos.
În al doilea rând personajele sunt absolut isterice. Ţipă, urlă, aleargă de nebune fără nici un fel de scop. Şi te mai miri când vezi cât de atomici sunt copiii de azi.
În al treilea rând, să nu uit de acţiunea desenului. De fapt, care acţiune? Uneori parcă este inexistentă, alteori este atât de slab conturată încât ai impresia că personajele alea apar pe ecran fără nici o noimă.
Nu vreau să spun totuşi că nu mai există desene animate de calitate. Din contră, sunt destule. Ce mi se pare aiurea este că sunt promovate tâmpeniile, prostiile, rahaturile, nonvalorile. De exemplu eu sunt un fan înrăit al desenelor cu super-eroi, cum sunt Justice League, Batman, Spiderman, Teen Titans. Îmi mai plac Dexter’s Lab (nu episoadele din noua serie, când au schimbat animatorul şi au început să fie după stilul despre care vorbeam mai sus) şi Samurai Jack, care, deşi este realizat după noi tehnici de animaţie, are o acţiune destul de captivantă.
Pentru mine desenele animate sunt o modalitate de a mă relaxa, rupându-mă pentru câteva momente de lumea agitată în care trăiesc, aşa că nu o să mă uit niciodată la desene care să mă facă să mă gândesc la nebunia de “afară”.
Trăieşte fiecare clipă
Published by November 16th, 2006 at 00:50 in Aberaţia zilei and Video. 4 CommentsDupă ce am văzut Click m-au cuprins câteva gânduri. Mi-am adus aminte de lumea în care trăim. Mi-am amintit că acum suntem definiţi prin viteză. Vrem ca totul să meargă din ce în ce mai repede. Vrem să “pierdem” cât mai puţin timp. Tot timpul ne îndreptăm spre câte un scop, neglijând orice se întâmplă în jurul nostru, iar când ajungem acolo ne dăm seamă că “nu sunt decât cereale”. Şi atunci alergăm către altceva. Ca nişte roboţei fără sentimente. Fără să vedem sau să ne pese de altceva în afara ţintei noastre.
Ce am observat este că în lumea de azi oamenii interacţionează din ce în ce mai rar unii cu alţii. Mulţi părăsesc din ce în ce mai greu sălaşul călduros, siguranţa căminului lor. Devin aproape pustnici. Doar serviciu/facultate şi acasă. Puţini mai găsesc timpul necesar să privească în jur, să se uite spre cer, să miroasă o floare sau pur şi simplu să tragă aer în piept şi să se bucure că trăiesc.
Până şi discuţiile dintre oameni au devenit seci, scurte, rapide. Felul în care purtăm conversaţiile s-a schimbat, a accelerat. Puţini mai ştiu să asculte cu adevărat, în schimb fiecare vrea să-şi expună punctul de vedere, nu contează cum.
Mereu mi-am dorit să pot privi de undeva de foarte sus o metropolă. Cred că ar semăna foarte bine cu un muşuroi de furnici.
După ce vei citi acest post poate vei crede că visez cam mult. Am mai fost “acuzat” de asta. Şi s-ar putea să ai dreptate. Poate ăsta e felul creierului meu de a se linişti, de a-şi încărca bateriile pentru a face faţă unei noi zile în “muşuroi”.
În încheierea acestei “aberaţii” nocturne îţi arăt o reclamă care mie îmi place deosebit de mult.
Comentarii recente