Pentru un proiect al firmei la care lucrez căutăm 3 dezvoltatori/freelanceri care să lucreze în PHP5 (OOP). Proiectul va dura un an de zile. Mai multe detalii găseşti mai jos. Dacă eşti interesat, lasă-mi un comentariu sau urmează link-ul din anunţ.
Archive for November, 2007
Ăsta e un mic bonus cu ocazia alegerilor care se vor desfăşura duminică. Asocierile de nume sunt geniale. Un produs marca Paraziţii.
Că tot am vorbeam despre “stabilitatea” BCR şi reclamele la fondurile de pensii. Mai jos poţi vedea ce am văzut şi eu pe terasa de la etajul 1 al clădirii unde muncesc, şi anume literele care formau la un moment dat sigla băncii aruncate ca nişte gunoaie. Asta cred că este dovada incontestabilă a stabilităţii acestei bănci.
În perioada asta se desfăşoară campanii publicitare pentru două “produse” mai importante: pensiile private şi “europarlamentarele”. Şi, sincer, nu pot să mă hotărăsc care sunt mai penibile.
Cele la pensii private de la televizor mi se par de o retardare absolută. Premiul special pentru penibilitate îl câştigă cele de la AIG (cu SF-ul “îţi vei mulţumi mai târziu”), de la BRD (cu don’şoarele care îşi cumpără de pe-acum proteza şi mergătorul) şi de la BCR (cu ostaşul închis în vistierie).
Cele de la europarlamentare sunt parcă un pic mai penibile, totuşi, datorită mesajelor (bazate pe principiul: “vorbim mult fără să spunem nimic”) prin care vor să te determine să votezi partidul respectiv. De fapt, impresia mea este că mesajele şi promisiunile sunt aceleaşi care ni se “servesc” în fiecare perioadă electorală, diferind doar “decorul”.
Spuneam eu acum ceva timp (acum o lună şi două treimi, mai exact) că am început să am probleme cu calculatorul meu prea-folosit. Ei bine, abia IERI problemele mele au luat sfârşit… în sfârşit. Dar nu fără nervi şi timp pierdut aiurea.
Partea cea mai dificilă în găsirea soluţiei a fost identificarea problemei. Iniţial credeam că relaţia dintre mine şi Windows-ul meu a început să se răcească (îi fusesem fidel de un an şi ceva şi se ştie că Windows-ul nu prea este adeptul stabilităţii, îi plac relaţiile dinamice cu reinstalări dese). După ce a crăpat şi pe Ubuntu am ajuns la concluzia că este o problemă hardware. Hardware, hardware, dar… ce? 
Hard-urile nu prea puteau, pentru că Ubuntu era LiveCD, deci nu accesa hard-ul. Memoria RAM am testat-o de mi-au ieşit peri albi şi a ieşit mai sănătoasă ca mâncarea de la KFC (bine, orice pe lumea asta e mai sănătos decât mâncarea aia 
). Am decis că problema mă depăşeşte, aşa că mi-am dus calculatorul de mânuţă “la spital”, unde l-au ţinut băieţii de la service în stres maxim o zi jumate (se pregăteau chiar să gătească ceva pe el când m-am dus să-l recuperez). Şi, surprizăăăăăăă, bolidul meu a trecut de toate probele fără să transpire măcar.
L-am luat înapoi acasă, spunându-i în glumă prietenului de la service că după ce îl instalez acasă şi îl pornesc în 15 de minute o să crape. Nu am avut dreptate. A crăpat în 20.
Pasul următor a fost să bag degetele în priză să văd dacă nu am probleme cu tensiunea. Tensiunea era ok, oricum sursa mea, deşi e cam praf de felul ei, are vreo jdemii de protecţii.
Acum urmează disperarea: nu pot replica problema la service, de la tensiune nu e, ce mămicuţa lui taiwaneză are? M-a pleznit pe mine la un moment dat inspiraţia să-i dau un benchmark de placă video. Victorie! Nici nu pornea bine benchmark-ul şi calculatorul meu ceda nervos. Deci: placa video.
Facem un drum cu placa video în service, alt service decât primul, unde nu cunoşteam pe nimeni deci mă aşteptam să primesc tratamentul default pentru clienţi, adică cel cu partea dorsală. Ceea ce s-a şi întâmplat. Las placa, mi se spune să revin în două zile cu un telefon. Revin cu telefonul, mi se spune să revin iar, că au fost multe chestii în service şi nu a apucat să o pună la testat. Revin iar, îmi spun că pot să vin să o iau, pentru că nu are nimic. Cred că îţi poţi închipui spumele pe care le-am făcut când am aflat că totul e bine. Asta pentru că ar fi urmat un nou episod al odiseei mele: Ştefan şi placa de bază, în ideea că e defect portul de pe placa de bază.
Ajung la service să îmi ridic placa, îi întind hârtia şi îl văd pe tip că se schimbă un pic la faţă. Caută pe acolo, scoate o placă video în cutie (ştiam că nu e a mea pentru că eu am livrat-o “vrac”) şi îmi spune cu o voce puţin leşinată: “Poţi să aştepţi o secundă, se pare că s-a produs o încurcătură”. Primul gând care mi-a venit în minte: “Ce bine, înseamnă că placa mea poate să fie stricată!”. S-a dus în spate, s-a întors să-mi spună să mai aştept un pic fiindcă au pus acum placa la testat (şi nu puteaţi să faceţi asta într-o săptămână??), dispare iar şi după un minut apare şi mă întreabă dacă nu vreau un ATI în schimb, pentru că într-adevăr placa e defectă şi nu mai are nVidia 7600GS pe stoc. Îl refuz (da, am ceva cu ATI) şi îi spun că revin cu un telefon să aflu când primesc marfă proaspătă.
Ieri mi-am recuperat noua placă video şi m-am bucurat de reuniunea, nelipsită de neprevăzut, cu calculatorul meu. Nelipsită de nerevăzut pentru că Windows-ul a făcut gâlci la detectarea noii plăci video, lăsându-mă pentru câteva momente la o rezoluţie năucitoare de 640×480 şi un număr de 16 culori. Noroc cu troubleshooter-ul de la Windows, de la care am aflat că problema nu era de la placa video, ci la monitor.
Aşa că, după o doză mărită de stres şi un efort supraomenesc de a-mi opri pornirile criminale, iată că m-am întors, viu, nevătămat şi cu poftă de scris. 
Nu-i aşa că ţi-a fost dor de mine? 
Sunt bolnav, dar mă tratez
Published by November 2nd, 2007 at 01:00 in Chestii trestii and Foto. 6 CommentsÎntr-adevăr, nu am mai scris de mult pe blog, spre ruşinea mea şi (poate) părerea de rău a unora.
De ceva timp sufăr de o boală gravă şi foarte greu tratabilă: fotografia. Însă am început primul pas spre o ameliorare a “suferinţei”: am achiziţionat o camera foto. Alegerea mea a fost un Nikon D80 (la care visam de mult timp şi pe care l-am “botezat” Niko), pe care l-am “împerecheat” cu obiectivul de 18-70mm. Sunt deosebit de mulţumit de alegere, acum nu mai trebuie decât să învăţ la ce sunt bune toate butonaşele, să învăţ să compun o poză, să-mi dau seama ce setări de diafragmă şi timp de expunere îmi trebuie ca să nimeresc expunerea corect din prima etc.
După cum probabil ţi-ai dat seama până acum, fotografia este o boală nevindecabilă, dar pentru care există totuşi tratament.
Ţin să-i mulţumesc lui Veli, care m-a făcut să realizez că îmi place la nebunie (a se citi sunt obsedat) să fac poze şi lui Viru, care îmi mai dădea o doză de medicament lasându-mă să mă joc cu camera lui.
Mai jos ai câteva poze pe care le-am făcut sâmbătă în Herăstrău. Dacă mai vrei, vizitează contul meu de Flickr.
Comentarii recente