După weekendul ăsta am rămas cu un zâmbet tâmp şi un sentiment de fericire. Am făcut lucruri interesante, foarte multe poze şi, cel mai important, am umblat mult pe drumuri, aşa cum îmi place. Că doar călătorului îi stă bine cu drumul.
Dar, mai pe-ndelete despre asta în nişte posturi viitoare, sper eu.
Archive for March, 2008
De vreo trei-patru luni mi s-a pus pata să-mi cumpăr un cub de-al lui Rubik. “Nimic mai simplu”, mă gândeam eu, “trebuie să aibă la librărie”. Aşa că am început să caut pe la toate librăriile pe care le-am întâlnit. Surpriză, însă. Atunci când chiar se pricepea ce vreau şi nu mi se răspundea “Cub… CEEE?!”, mi se spunea că nu a mai fost aşa ceva de vânzare de ani buni.
După vreo o lună de căutări, tare m-am bucurat când am găsit cub al lui Rubik la o tarabă din pasajul de la Universitate. Arăta cam dubios şi kitchos ce-i drept, dar “E mai bun decât nimic”, mi-am zis. Însă, ca orice minune, a ţinut fix trei zile, iar în a treia zi cubul meu şi-a dat obştescul sfârşit, răpus de forţa distrugătoare a mâinilor mele. De tristeţe mi-a dat o lacrimă în colţul ochiului, pentru ca apoi să mă consolez cu gândul că nu o să găsesc prea curând cubul pe care-l doresc.
Acum două săptămâni speranţa mi-a fost reînviată când, cu ajutorul lui Cornel, am dat peste un thread de pe forumul Computer Games, în care cineva anunţa că are de vânzare cuburi ale lui Rubik. L-am contactat imediat, mi-a spus că nu mai are pe stoc în acel moment, dar că o să mai vină o tură cât de curând.
Tura a venit, drept urmare de vreo două ore sunt mândrul posesor al cubului lui Rubik pe care mi-l doream de atâta timp.
Acum nu mai trebuie decât să învăţ să-l rezolv.
În seara asta Roblogfest (oare or să servească şi friptură?
), iar mâine dimineaţă, cum se crapă de ziuă, plec la Sighişoara, unde sper să prind vreme cât de cât ok ca să pot să umplu şi eu cardul cu poze.
…pur şi simplu simt nevoia să urlu cât mă ţin plămânii, în speranţa că astfel voi reuşi să potolesc demonii dinăuntru. O nevoie animalică, cel mai probabil. Acum este una dintre aceste dăţi. Prognoza pentru noaptea asta: somn puţin, gânduri multe.

Comentarii recente