Cum o fi să lansezi “singurul magazin online care foloseşte tehnologia Web 2.0″ şi să nu ai habar ce e Web 2.0? Ne spune Laura Şerban, Director de Dezvoltare al Grupului RTC.
După ce am citit articolul din Capital am ajuns la concluzia că eu nu ştiu nimic despre adevăratul Web 2.0 şi că, pe lângă asta, sunt atât de incapabil încât habar n-am nici măcar de unde să fac rost de specificaţii. Cel mai bun lucru pe care îl pot face după ce voi posta articolul ăsta va fi să îmi tehnoredactez demisia, deoarece îmi este clar acum că nu mai am ce căuta în online. (Sunt conştient că declaraţia respectivă ar putea fi parte dintr-o strategie, fiind menită să declanşeze un val de reacţii care ar duce la promovarea site-ului. Dar şansele să fie aşa sunt… minime.)
Revenind la oile noastre, site-ul arată bine, are o interfaţă destul de curată, dar încă are bube (ştiu, de asta e beta). M-a derutat mesajul “Trage produsul aici pentru a-l adăuga în coş”, pentru că nu se poate trage de produse (sau nu am reuşit eu, deşi mai aveam un pic şi îndoiam monitorul de la atâta tras).
PS: Încă mai caut butonul de forum sau ceva care să ducă vag cu gândul la Web 2.0.

Comentarii recente