Poiana lui Ştefan

…sau ai grijă ce manânci, ca să nu plângi mai târziu.

Am citit la Piticu că unele magazine vor să scape de produsele al căror termen de valabilitate se apropie de obştescul sfârşit vânzându-le la “promoţie”. Nu-i rău, atât timp cât te anunţă că ele vor expira în curând şi trebuie să le consumi repede.

Nu-mi spune că tu chiar crezi că dacă termenul de valabilitate se sfârşeşte azi, mâine gata, instant, mâncarea aia nu mai e bună de mâncat. Că doar nu se adună bacteriile la tine în frigider, se uită în calendar, apoi se uită pe termenul de valabilitate al produselor pe care le ai tu pe-acolo şi îşi zic una alteia: “Hai să-l infestăm pe ăsta, scrie pe el că mâine expiră”.

Degradarea alimentelor este un proces continuu şi, evident, depinde de tipul alimentului. Dacă termenul de valabilitate este de 6 luni, o zi în plus sau chiar în minus nu prea contează. Dacă, în schimb, e de 3 zile, atunci o zi care a trecut după data “expirării” ar putea însemna o noapte petrecută pe toaletă sau, mai rău, chiar la spital.

Unde mai pui că şi la case mai mari şi francizate ţi se servesc alimente “neconforme” (ca să nu zic expirate) fără să te anunţe (evident, doar n-or fi proşti). Acum vreo două luni am luat eu şi încă trei colegi nişte burgeri de la McDonald’s, greşeală ce a fost urmată de o noapte zbuciumată şi plină de neprevăzut pentru noi toţi.

Acestea fiind scrise, nu pot decât să-ţi doresc pofta bună!

Sâmbătă am fost în Predeal să mă dau cu placa, după un an şi cam trei luni. Nu pot să-ţi spun cât de nerăbdător am fost să ajung pe pârtie. În tren eram ca un copil mic, mă uitam din minut în minut la ceas şi mă întrebam de ce nu ajungem mai repede.

Odată ajuns am mers într-un suflet la centrul de închirieri de la care îmi iau de obicei placă şi apoi am urcat cât de repede am putut la telescaun. Aici nu mică mi-a fost mirarea să văd două cozi gigantice, una la cartele, cealaltă la telescaun. Am mai aşteptat destul de cuminte (doar eram pe pârtie, nimic nu mai putea să mă oprească să mă dau acum) cam 45 de minute până am ajuns în vârf, mi-am pus placa şi… la valeeeeeeeeeee.

Am muşcat destul de serios din zăpadă o dată (cred că aş fi avut şi urmele pe faţă care să dovedească asta dacă nu s-ar fi gândit Rox la binele meu şi n-ar fi adus încă o pereche de ochelari), am speriat câţiva de pe pârtie şi aproape am secerat un schior (e greu să te opreşti pe gheaţă), dar la sfârşit am rămas cu un zâmbet tâmp de satisfacţie îngheţat pe faţă. După trei coborâri m-am retras la un vin fiert ca să mă mai încălzesc şi să mă “refac”.

M-am întâlnit cu o groază de colegi şi prieteni pe pârtie (deh, e mică pârtia) şi am vorbit la telefon cu Oana, dar n-am reuşit să ne vedem în toată aglomeraţia aia.

Acum mă dor toţi muşchii posibili şi mă mişc ca un roboţel, dar a meritat tot efortul. Sper să mai dau o tură până se termină sezonul.

Am fost acolo, mulţumită invitaţiei primite de la Diana. Mai jos sunt fotografiile de acolo, pe care le poţi găsi şi pe Flickr. Continue reading ‘Webstock 2008′