Archive for the 'Chestii trestii' Category

Hrana noastră cea de toate zilele

…sau ai grijă ce manânci, ca să nu plângi mai târziu.

Am citit la Piticu că unele magazine vor să scape de produsele al căror termen de valabilitate se apropie de obştescul sfârşit vânzându-le la “promoţie”. Nu-i rău, atât timp cât te anunţă că ele vor expira în curând şi trebuie să le consumi repede.

Nu-mi spune că tu chiar crezi că dacă termenul de valabilitate se sfârşeşte azi, mâine gata, instant, mâncarea aia nu mai e bună de mâncat. Că doar nu se adună bacteriile la tine în frigider, se uită în calendar, apoi se uită pe termenul de valabilitate al produselor pe care le ai tu pe-acolo şi îşi zic una alteia: “Hai să-l infestăm pe ăsta, scrie pe el că mâine expiră”.

Degradarea alimentelor este un proces continuu şi, evident, depinde de tipul alimentului. Dacă termenul de valabilitate este de 6 luni, o zi în plus sau chiar în minus nu prea contează. Dacă, în schimb, e de 3 zile, atunci o zi care a trecut după data “expirării” ar putea însemna o noapte petrecută pe toaletă sau, mai rău, chiar la spital.

Unde mai pui că şi la case mai mari şi francizate ţi se servesc alimente “neconforme” (ca să nu zic expirate) fără să te anunţe (evident, doar n-or fi proşti). Acum vreo două luni am luat eu şi încă trei colegi nişte burgeri de la McDonald’s, greşeală ce a fost urmată de o noapte zbuciumată şi plină de neprevăzut pentru noi toţi.

Acestea fiind scrise, nu pot decât să-ţi doresc pofta bună!

Yahoo! Pingbox

Acum ceva timp Yahoo! a introdus Yahoo! Pingbox, un serviciu prin care poţi integra un widget în blog care îţi permite să comunici cu vizitatorii tăi. De curând l-am pus şi eu în “Poiana lui Ştefan”, înlocuind vechiul widget creat de mine.

Unul dintre minusurile Yahoo! Pingbox este că vizitatorii nu îmi pot lăsa mesaje offline dacă eu nu sunt conectat la messenger sau dacă sunt invizibil. Dar un mare plus pentru mine este acela că id-ul meu nu este vizibil tuturor şi nu mă mai trezesc cu cereri de adăugare aiurea. :) Şi mai mult, este incredibil de uşor de configurat.

Drept urmare, dacă ai ceva să-mi zici, poţi folosi cu încredere acest mijloc de comunicare.

Pârtieeeee!

Sâmbătă am fost în Predeal să mă dau cu placa, după un an şi cam trei luni. Nu pot să-ţi spun cât de nerăbdător am fost să ajung pe pârtie. În tren eram ca un copil mic, mă uitam din minut în minut la ceas şi mă întrebam de ce nu ajungem mai repede.

Odată ajuns am mers într-un suflet la centrul de închirieri de la care îmi iau de obicei placă şi apoi am urcat cât de repede am putut la telescaun. Aici nu mică mi-a fost mirarea să văd două cozi gigantice, una la cartele, cealaltă la telescaun. Am mai aşteptat destul de cuminte (doar eram pe pârtie, nimic nu mai putea să mă oprească să mă dau acum) cam 45 de minute până am ajuns în vârf, mi-am pus placa şi… la valeeeeeeeeeee. :D

Am muşcat destul de serios din zăpadă o dată (cred că aş fi avut şi urmele pe faţă care să dovedească asta dacă nu s-ar fi gândit Rox la binele meu şi n-ar fi adus încă o pereche de ochelari), am speriat câţiva de pe pârtie şi aproape am secerat un schior (e greu să te opreşti pe gheaţă), dar la sfârşit am rămas cu un zâmbet tâmp de satisfacţie îngheţat pe faţă. După trei coborâri m-am retras la un vin fiert ca să mă mai încălzesc şi să mă “refac”.

M-am întâlnit cu o groază de colegi şi prieteni pe pârtie (deh, e mică pârtia) şi am vorbit la telefon cu Oana, dar n-am reuşit să ne vedem în toată aglomeraţia aia.

Acum mă dor toţi muşchii posibili şi mă mişc ca un roboţel, dar a meritat tot efortul. Sper să mai dau o tură până se termină sezonul.

Cinci

Sesiunea asta cei de la Blue Air au o promoţie foarte interesantă: dacă eşti integralist cu 5 (cinci) pe linie poţi câştiga o excursie în Alpi prin tragere la sorţi. Au inclus chiar şi câteva sfaturi pentru a reuşi să scapi cu 5. Dacă aş fi fost în locul lor, le-aş fi acordat excursia tuturor celor care au reuşit să scape de sesiune cu 5 pe linie, pentru că mie mi se pare practic imposibil să poţi lua fix 5 la toate examenele, chiar dacă îţi propui.

Pornind de la ideea promoţiei, Teo de la trupa Deko a făcut un documentar prin facultăţi ca să vadă exact care este “pulsul cinciului”. Am recunoscut câteva cadre din campusul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (de fiecare dată ma minunez câtamai numele). Rezultatul, mai jos.

Sesiunea asta am fost pus şi eu în situaţia de a “sta la cinci”. Iar trăirile pe care le-am avut cât am aşteptat rezultatul de la examenul respectiv au fost cele mai complexe din toată sesiunea: de la agonie (”mamă ce subiecte”) la extaz (”dar totuşi am scris suficient măcar pentru cinci”) şi iarăşi la agonie (”şi dacă nu îi place ce am scris?!”). Când am aflat rezultatul, 5 fix, cred că a fost cel mai fericit moment din toată sesiunea. M-am simţit uşurat, scăpasem de încă o grijă.

Ulterior, citind un interviu acordat de profesorul respectiv, am aflat de ce peste jumătate din colegii mei nu fuseseră la fel de norocoţi ca mine să simtă gustul cinciului (sau al unei note mai mari). În acel interviu, în introducere, stătea scris aşa:

A urmat studii tehnice (pe care acum le regreta), iar in prezent preda celor in locul carora era cu 20 (si ceva) de ani in urma (asta pentru ca regretul sa fie reciproc).

Aşa că, în viziunea mea, cinciul bate zecele oricând, la orice oră.

PS: dacă nu ştiai, în campusul Politehnicii există o biserică poreclită, cu drag, Sfântul Cinci.

Ice Age 3 trailer #2

Şi uite cum cei de la Blue Sky încearcă să nu mă facă să uit că o să apară Ice Age 3. Pentru că, nu-i aşa, mai e mult până pe 4 iulie, când o să fie premiera.

Continue reading ‘Ice Age 3 trailer #2′

Post pentru posteritate

Am primit textul de mai jos pe mail de la un prieten şi am fost impresionat şi în aceeaşi măsură amuzat de potrivirea plăcută a acelor cuvinte, aşa că am găsit potrivit să îl public, deşi textul nu îmi aparţine.

***

- Cum te numeşti, domnule?
- Petru Popescu.
- Şi ce lucrezi?
- Prepar peşti pentru pulverizat.
- Bine, dar ce anume operaţii faci?
- Pun peştele pe plăci, potrivesc plăcile pe plite, pregătesc patru putini pentru peştele prăjit, pulverizez pasta produsă, pun pe pungi.
- Dar de ce vorbeşti numai cu “P”?
- Poftim?
- De ce vorbeşti numai cu “P”?
- Pentrucă pot pronunţa pe “P” perfect perceptibil.
- Ei, asta e acum! Pun rămăşag că la întrebările mele vei greşi.
- Primesc.
- Pe cât ?
- Pun prinsoare pe patru poli!
- S-a făcut. Spune-mi, ce-ţi place să mănânci?
- Peşte, păstrăvi, plachie, potârnichi, piftie piperată, pârjoale, pastramă, papricas, papanaşi, porumbei, pui pane.
- Şi ce vin bei?
- Pinot, pelin, porto.
- Şi ce desert?
- Plăcinte, prăjituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici.

- Dar îngheţată obişnuieşti?
- Puţin profiterol, parfait.
- Spune-mi, cum îţi petreci timpul liber?
- Primăvara prefer plimbările pe potecile pădurilor, prin parcuri.
- Dar vara?
- Pescuiesc.
- Şi iarna?
- Patinez.
- Te pomeneşti că poţi să-mi spui o poezie numai cu litera “P”?
- Pot.
- Asta nu o mai cred. Spune-o!

POEZIA POETULUI PETRU POPESCU:

“Prin pustiuri, peste pietre
Păsări, pâlcuri pribegesc
Părăsindu-şi puii proprii
Pe pământul părintesc.
Prima pasăre, pilotul,
Plescăia puternic plisculă,
Patina privind pământul,
Pajiştea, pădurea, piscul.”

- Bine! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei când ai plecat?
- Paraschiva, păpuşico, pentru prânz preparâ puţin pătrunjel pe potirnichi. Pa!
- Văd că am pierdut.
- Pardon, plăteşti patru poli pentru pierderea pariului.
- Plătesc.
- Pune paralele pe portofel.
- Încă o întrebare.
- Poftim!…
- Ce adresă ai matale?
- Prelungirea Popa Petrescu 4, parter, plecând prin Pingari, peste pod.

Webstock 2008

Am fost acolo, mulţumită invitaţiei primite de la Diana. Mai jos sunt fotografiile de acolo, pe care le poţi găsi şi pe Flickr. Continue reading ‘Webstock 2008′

Datorii muzicale

Am primit o leapşa de la t3mb3 şi de la Mălina şi le-am rămas dator cu un răspuns (noroc cu Incoming Links din Dashboard-ul de la Wordpress, altfel aş fi ratat leapşa de la Mălina). Drept urmare, în continuare sunt 7 dintre melodiile pe care le ascult obsesiv în perioada asta (mi-a fost destul de greu să aleg doar 7, dar m-am conformat, cu greu, până la urmă). Ordinea în care le-a enumerat nu este tocmai aleatoare, melodiile fiind ordonate crescător în funcţie de puterea cu care îmi mângăie auzul şi sufletul. :)

Continue reading ‘Datorii muzicale’

Presto

Şi, pentru că tot am vorbit despre desene animate, în continuare vei găsi cel mai recent filmuleţ de animaţie de la Pixar - Presto. Te avertizez, însă: s-ar putea să te prăpădeşti de râs. :P

Continue reading ‘Presto’

Wofty

O campanie foarte, foarte bine realizată şi cu o grafică nemaipomenită pentru Freedent White. Joacă-te şi tu un pic cu Wofty, un animăluţ deosebit de haios.

Continue reading ‘Wofty’