Sesiunea asta cei de la Blue Air au o promoţie foarte interesantă: dacă eşti integralist cu 5 (cinci) pe linie poţi câştiga o excursie în Alpi prin tragere la sorţi. Au inclus chiar şi câteva sfaturi pentru a reuşi să scapi cu 5. Dacă aş fi fost în locul lor, le-aş fi acordat excursia tuturor celor care au reuşit să scape de sesiune cu 5 pe linie, pentru că mie mi se pare practic imposibil să poţi lua fix 5 la toate examenele, chiar dacă îţi propui.
Pornind de la ideea promoţiei, Teo de la trupa Deko a făcut un documentar prin facultăţi ca să vadă exact care este “pulsul cinciului”. Am recunoscut câteva cadre din campusul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (de fiecare dată ma minunez câtamai numele). Rezultatul, mai jos.
Sesiunea asta am fost pus şi eu în situaţia de a “sta la cinci”. Iar trăirile pe care le-am avut cât am aşteptat rezultatul de la examenul respectiv au fost cele mai complexe din toată sesiunea: de la agonie (”mamă ce subiecte”) la extaz (”dar totuşi am scris suficient măcar pentru cinci”) şi iarăşi la agonie (”şi dacă nu îi place ce am scris?!”). Când am aflat rezultatul, 5 fix, cred că a fost cel mai fericit moment din toată sesiunea. M-am simţit uşurat, scăpasem de încă o grijă.
Ulterior, citind un interviu acordat de profesorul respectiv, am aflat de ce peste jumătate din colegii mei nu fuseseră la fel de norocoţi ca mine să simtă gustul cinciului (sau al unei note mai mari). În acel interviu, în introducere, stătea scris aşa:
A urmat studii tehnice (pe care acum le regreta), iar in prezent preda celor in locul carora era cu 20 (si ceva) de ani in urma (asta pentru ca regretul sa fie reciproc).
Aşa că, în viziunea mea, cinciul bate zecele oricând, la orice oră.
PS: dacă nu ştiai, în campusul Politehnicii există o biserică poreclită, cu drag, Sfântul Cinci.
Comentarii recente